Detunate

Intr-o duminica insorita de mai am plecat 2 motoare la o tura pana la coloanele de bazalt de la Detunate. Cele 2 Detunate, Detunata Goală şi Detunata Flocoasă  din comuna Bucium, judeţul Alba, formează o faimoasă rezervaţie naturală, remarcabilă prin prezenţa coloanelor de bazalt de formă prismatic-hexagonală.
Legenda:
Odinioară, spune legenda, pe timpurile când trăiau încă uriaşii şi zânele în ţara Ardealului, au sălăşuit în apropiere de Buciumani o ceată de uriaşi, conducătorul lor fiind duşman înverşunat al zânelor, omorând zânele care-i cădeau în mână. Această căpetenie avea un fiu foarte frumos şi viteaz, care mergea să se ia la trântă cu bourii şi urşii ce trăiau în pădurea Buciumanilor. Într-o zi, s-a rătăcit în pădure şi, înserându-se, s-a culcat la poalele unui brad, în acest timp a observat o luminiţă. Ciulind urechea, a auzit cântecul dulce al unei doine. Fiul uriaşului s-a îndreptat spre direcţia luminii şi într-o poieniţă a văzut o fecioară frumoasă care cânta lângă un foc de vreascuri. Era o zână, una dintre duşmanele de moarte ale tatălui său. Văzându-l, zâna s-a speriat, voind sä fugă, dar feciorul uriaşului a liniştit-o, spunând să rămână. Toată noaptea au vorbit şi au glumit împreună, uriaşul îndrăgostindu-se de zână, din ziua aceasta nemaiputând urî zânele şi, pe ascuns, întâlnindu-se zilnic cu ea. Tatăl său, bănuind ceva necurat, l-a urmărit în pădure, văzându-şi fiul în braţele unei zâne, exact în locul unde azi se află Detunata. Cu un strigăt de ură străpunge lancea uriaşului corpul zânei, iar in acelaşi moment inima uriaşului este străpunsă de pumnalul fiului său. Pământul s-a deschis, ieşind flăcări din adâncime, înghiţind uriaşii şi trupurile îndrăgostiţilor, iar flăcările s-au transformat în stană de piatră.
Lasand legenda la o parte aceste coloane de bazalt chiar sunt o minunatie a naturii.
Am plecat de acasa pe la ora 10. Drumul pana in comuna Bucium este unul foarte frumos cu multe serpentine, urcari si coborari. Din Bucium se face un drum care nu e tocmai forestier, e umblat doar de care cu boi si de IMS-uri. Pentru ca era destul de rau, noi eram doi pe motor si Vasile era cu un Suzuki GS 500, am decis sa lasam motociclete in sat si sa urcam pe jos pana la coloane. Doua babe s-au oferit sa ne gazduiasca castile si ne-a dat si indicati pe unde sa o luam spunand ca avem cam 30 min de urcat.

Luam la noi apa si mancarea si pornim la deal. Pe drum ne felicitam ca am lasat motocicletele jos, drumul fiind rau de la ploi si ne reparat. Mergem mai bine de juma de ora si ajungem la pensiune oarecum atipica si foarte rudimentara. Gazda insa, e un barbat foarte "slobod la gura", incepe sa ne intrebe de unde suntem, sa ne spuna pe cine cunoaste el de la Zlatna apoi ne spune ca mai avem 1200 de pasi pana la un izvor din poiana unde incepe urcarea propriu-zisa pe Detunate. Ramanem uimiti cum de stia exact numarul de pasi, apoi ne lamureste ca apa lui e trasa de la acel izvor si stie cati metri de furtun a tras. Ne mai spune ca in 2 ore o sa ne vedem iar aici. Noi ne uitam urat la el dar nu vrea sa ne explice. Omul chiar a facut acest traseu de atatea ori incat acum stia exact cat ii trebuie unui turist sa-l parcurga.

    Ne continuam drumul si incepem sa radem de aproximarile facute de toti cei pe care i-am intrebat despre distanta pana la Detunate. Incepem sa facem haz de estimarile oamenilor si incepem sa ne gandim cat mai este oare? Daca si cabanierul a estimat la fel ca baba de jos inseamna ca mai avem.....
Ne surprinde iar exactitatea cabanierului cand ajungem in poiana la izvor si distanta era corecta. Aici facem o pauza la un pahar de apa rece de munte. Vasile decide ca nu mai poate urca mai departe, trebuie sa se intoarca deoarece are un drum de facut la Alba. Ne intristam putin, ne luam ramas bun, tachinandu-l ca nu stie ce pierde (nici noi nu stiam). Apoi pornim la drum. Poteca se continua printr-o padure deasa si racoroasa de brad. Parasim apoi padurea si incepem sa uram pe stanca.

In sfarsit ajungem in varf. Privelistea este minunata, incercam sa identificam muntii si locurile pe care ni le-a spun cabanierul dar ne lasam pagubasi. Facem cateva poze, ne minunam de forma perfect hexaconala a blocurilor de bazalt si decidem sa coboram in poiana sa mancam ceva. La coborare suntem uimiti de un alt fenomen, acela de inversiune termica din cratere formate in sol in care se afla gheata desi erau la suprafata si eram in luna mai.

In poiana ne intalnim cu alti doi motociclisti pe 2 KTM enduro echipate cu gume cu crapoane care luau si ei pranzul. Repede ne imprietenim si incepem sa povestim despre trasee si locuri de vizitat dar si despre  motoare. Fac focul si incep sa-mi prajesc slanina. Aveam o pofta  mare sa mananc slanina prajita cu ceapa verde, reprimasem aceasta dorinta de un an de zile. 
  Termina de mancat, ne odihnim potin si apoi incepem sa coboram spre sat gandindu-ne pe ce traseu sa ne intoarcem acasa. Din pacate vremea se inoreaza si sta sa ploua, astfel ca decidem sa ne intoarcem pe drumul care am venit fiind cel mai scurt si cel mai usor. 

Poiana cu narcise

De 3 ani tot ii spun Anei ca o duc la Poiana cu narcise, insa nu am apucat pana acum, ba vremea a fost urata ba nu am putut merge. Poiana cu narcise este o rezervatie naturala in Muntii Apuseni situata in apropierea Coloanelor de Bazalt de la Detunate, la 20 km de Abrud si 50 de Alba-Iulia. In trecut, in ultimul weekend din luna mai, sus, la Poiana cu narcise se tinea o sarbatoare campeneasca, acum a mai ramas doar spiritul, oamenii urca pentru un weekend, culeg narcise (care sunt ocrotite) fac gratare si beau bine. Tipic romanesc.

Pregatesc tura aceasta de mai bine de o luna, sunt atent ca in acel weekend sa nu am altceva programat, sun prietenii sa ne adunam  cat mai multi, doar asa are farmec o iesire cu cortul la munte.
Sambata dimineata ma trezesc dis de dimineata si incep sa fac bagajul. Trebuia sa put totul pe motor si sa mai am loc sa o iau si pe Ana, si aveam de luat nu gluma, cort saci de dormit aaa.... si cel mai important era ceaunul. Visam de ceva vreme sa fac un glas la ceaun, sa povestim la un pahar pana se face si apoi sa ne infruptam pe saturate. Am fost atent sa iau toate cele necesare ca gulasul meu sa fie unul reusit.
Pe la 11 reusim sa terminam de facut bagajele, ne adunam, tragem linie, eram 2 motoare, o masina si 8 persoane, dintre care doar 4 vom ramane peste noapte.
Pornim la drum si alegem un drum forestier mai scurt dar mai dificil. Mergem cam 8 km pe asfalt si apoi intram pe drumul forestier. Nu intram bine ca incepe sa ploua, ne adapostim pe pridvorul unei case vechi pana trece ploaia si apoi pornim la drum. Drumul incepe sa devina din ce in ce mai anevoios. De la ploaie s-a facut noroi si calutul meu parea descult, alunecand dintr-o parte in alta. Evit in cele din urma de 2 ori sa-l pun pe dunga in noroi, iar inaintea unei balti mari decid ca nu se mai poate si opresc. Ma intorc si ne intanim cu ceilalti si decidem sa mergem pe drumul cel lung. Florin si cu prietena sa pe celalat motor decid ca ei continua pe aici si ca ne vedem sus, el are un motorul echipat cu gume cu crampoane si nu are probleme.
Ne continuam drumul si dupa vreo 2 ore ajungem in poiana. Aceasta era plina de masini si rasuna muzica la maxim. Ne oprim, parcam, ne dezechipam si decidem sa dam o tura sa vedem ce se intampla ca mai apoi sa venim sa facem foc sa mancam un gratar si apoi sa gasim un loc de campat undeva mai retras de toata agitatia din poiana.

Nu ajungem bine la scena amplasata in mijlocul poienii cand o ploaie serioasa de vara cu gheata incepe ca din senin. Ne adapostim pe sub umbrelele unei terase amplasata ad-hoc pentru cei care vor servi mici si gratare.

Ploaia dureaza cam 15 minute suficient sa se formeze siroaie care curgeau pe langa noi. In tot acest timp ma gandesc cum s-a compromis toata iesirea noastra.
Untr-un final soarele isi face loc printre norii grei si incep sa sper, poate mai avem o sansa, daca se indreapta vremea sa ramanem, ar fi pacat sa mergem acasa, si ma gandeam numai la cate am carat pe saracutul motor pana aici.
Pornim spre motor si incepem sa despachetam pentru a face mancare, era ora 4 si eram rupti de foame. Cu greu reusim sa facem focul si sa gasim lemne uscate. Lucrurile s-ar parea ca se indreapta, punem carnea si micii pe gratare, cand deodata incep tunete si la scurt timp ploaia. Noroc ca fetele aveam o umbrela si cu ea protejam focul si mancarea noastra. Cu mari eforturi reusim sa facem mancare, mancam pe rand dupa cum se facea cate o bucata. Vremea se incapataneaza sa nu se schimbe si din cand in cand mai vine cate un fum de ploaie.
Sunt trist si resemnat, stiu ca nu mai sunt sanse sa ramanem acolo peste noapte, era tarziu deja, pamantul era imbibat cu apa, nu aveam lemne de foc, plus ca imi era frica de o raceala zdravana, temperatura scazuse destul de mult de la ploaie.

Decid intr-un final, ca asta e, ne vom intoarce acasa si vom lasa gulasul pe alta data. Pornim spre casa, drumul este foarte greu, ochiuri mari de apa si noroi, masini multe. Reusim intr-un final sa iesim din padure si sa ajungem la un drum mai bun, cand soarele isi face iar loc printre nori, parca incercand sa-mi faca in ciuda ca am renuntat asa usor si am plecat. Stam, ma gandesc putin, si decid sa nu ne mai intoarcem.
Plecam spre casa cu gandul ca am avut o iesire pe cinste, plina de peripeti si cu speranta ca in weekendurile urmatoare voi iesi cu cortul si voi avea parte de gulasul mult asteptat.

     

Prima tura pe zapada

Cum iarna trece foarte greu pentru un motociclist, de abia asteptam sa treaca zapada si sa scot calutul la plimbare. Asa ca intr-o duminica de martie, mai precis pe 13 (ca totul sa fie perfect) am plecat la cules de ghiocei cu motorul in Cheile Ampoitei.

Rezervaţia Naturală Cheile Ampoiţei reprezintă un peisaj geografic puţin modificat de om, conservând în bună parte elementele mediului natural. Relieful accidentat datorat calcarelor compacte este în bună parte împădurit şi se remarcă printr-o atractivitate turistică aparte. Se gâseşte in jud. Alba pe drumul DN 74 Alba lulia-Abrud-Brad, până la Gura Ampoiţei, de unde se merge pe un drum comunal ce urmează valea cu acelaşi nume. Pe primii 2 km, drumul este asfaltat, iar în continuare pietruit. De la Gura Ampoiţei până la intrarea în rezervaţie sunt circa 9 km.

Fiind acasa la parinti in Zlatna a fost destul de usor sa ajung aici, plus ca imi doream foarte mult sa ajung, spre rusinea mea am copilarit la 30 km de chei si nu am fost niciodata.

Afara era un soare cu dinti iar temperatura in acea duminica dimineata nu depasea 12 grade. Impreuna cu Ana ne imbracam bine pantaloni de iarna, cate un polar gros pe sub geaca si bacanci sanatosi. Pornim la drum entuziasti, ca si cum ar fi fost prima data cand ne urcam pe motor. O sprintez putin sa-mi aduc aminte de vremurile bune, vad ca ma asculta si se onduieste frumos in curbe asa ca nu ma opresc. Pana la Gura Ampoitei a fost mai degraba o cursa moto, drumul e bun, foarte liber si eu nerabdator sa-i dau gaz dupa 4 luni de pauza. Simteam vantul si aerul rece cum imi loveste genunchii dar nu conta, nevoia de andrenalina si de senzatii era mai puternica decat frigul pe care trebuia sa-l infrunt.

Am ajuns la Gura Ampoitei si am lasat drumul national intrand pe un drum judetean care in prima parte era asfaltat dar dupa vreo 9 km s-a transformat intr-un veritabil drum forestier. Odata intrati pe drumul forestier adrenaliza a inceput sa atinga cote maxime, mergeam in viteza a 2-a la 30 la ora cand au inceput portiuni cu gheata si zapada pe drum. Nu mai experimentasem niciodata mersul cu motorul pe zapada. Prima senzatie e ciudata dar apoi incepe sa-ti placa. Iti incearca serios abilitatile de pilot, la cea mai mica tragere de ghidon incepe sa fuga fie spatele fie fata. Dupa vreo 5 km pe un drum acoperit cu gheata si zapada ajungem in sfarsit in chei.

Cheile  sunt spectaculoase mai ales ca a inceput sa se topeasca zapada de pe stanci si de la vremea rece de peste noapte apa a inghetat formand  cascade inghetate care de care mai frumoase. Traversam cheile, care nu au o lungime foarte mare, aproximativ un kilometru, facem poze si ca totul sa fie perfect mai punem si motorul pe jos ca de, nu cazusem niciodata pe zapada si trebuia sa se intample si asta. Nu a fost o tranta veritabila asa ca nu ne-am lovit ci doar murdarit putin . Decidem ca nu mai are rost sa stam, transpirat fiind a inceput sa ma ia frigul, in chei nu batea nici soarele si era si zapada. Am decis sa ne intoarcem cu gandul sa oprim la o pensiune rustica pe care o vazusem undeva in satul prin care am trecut. Auzisem eu ca aici se fac placinte bune pe lespede ca la bunica si eram nerabdator sa le incerc. Am ajuns la pensiune Mama Luta se numeste. Parcarea era plina de masini. Turez putin motorul si toate privirile se intorc spre noi. Un copil de vreo 4-5 anisori curios vine spre motor si incepe sa puna intrebari, e destul de timid si nu accepta sa-l pun in sa dar il atentioneaza totusi pe taicasu ca vrea si el unul cand va creste mare, era un fel de garantie si parinti nu ar avea ce comenta cand va creste mare. Ne dezechipam si cautam o masa pe terasa. Terasa pensiunii era defapt o fosta gradina a unei case de tara cu pomi fructiferi si verande frumoase din lemn. Frumos, rustic, totul facut cu bun gust, am ramas placut surprins de ce vazusem. Apoi ca bucuria sa fie si mai mare am gustat placintele care intradevar merita. Si mama face acasa pe lespede placinte cum o invatase bunica, dar tre sa recunosc cele mancate aici au fost mult mai bune ca cele facute de mama. Multumiti de timpul frumos petrecut in chei si cu stomacul plin pornim spre casa putin trinsti ca trebuie sa ne intoarcem la Cluj la munca dar totusi fericiti ca am petrecut o zi minunata.